Romania traieste un al 12-lea ceas continuu.
“Parca suntem blestemati!” striga cate unul – mai politician, mai actor, mai amandoua, mai cantaret de muzica populara, sau simplul om obisnuit care casca ochiul la TV ca sa aiba ce dezbate cand merge la piata sa cumpere cartofi.
“Nimic nu merge!”
“Oamenii sunt rai!”
“Toti sunt niste hoti ordinari!”
Nu pot zice ca nu inteleg de unde vin si cum se formeaza ideile astea sumbre, insa imi amintesc niste versuri (din poezia “Prieteni“) de Marin Sorescu pe care le-am invatat acum vreo zece ani la sugestia unei profesoare (cand cica ma pregateam sa dau la facultatea de teatru):
“Hai sa ne sinucidem, le spun prietenilor mei,
Azi am comunicat atat de bine,
Am fost atat de tristi,
Perfectiunea asta in comun
N-o mai atingem noi
Si e pacat sa pierdem momentul.”
Se potrivesc vremurilor noastre. Atat mai ramane:
“Sa facem pe romanii cei luminati
Care isi deschideau venele
Discutand despre esenta iubirii.”
Lumea e nemultumita, trista, scarbita. Unii sunt intr-atat de dezgustati de toate, incat ii dezgusta si ajutorul care li se ofera uneori, ii enerveaza si resping (uneori violent) pana si incercarea altora de a-i inveseli. Si, in ciuda faptului ca se filozofeaza intens, vad oameni murind fara sa fi inteles ceva cu adevarat vreodata, chinuindu-se stransi in idei prea inguste pentru propria lor liniste si sanatate, legati de maini si de picioare, legati la ochi si la urechi, strigandu-si neputinta cu furia care le mascheaza convingerea ca sunt victime. Ochi pierduti in nimic… Ochi care nu vad nici aproape, nici departe, priviri focalizate in vidul lasat in urma de vise sfaramate si idealuri spulberate. Oameni care se anuleaza pe ei insisi sustinut, toata viata.
Mie mi-e mila… O mila de care nu are nimeni nevoie, si care nu va schimba decat putin, doar acolo pe unde trec, si acolo partial. Daca ar fi sa iti dau o sugestie, te-as ruga sa incerci sa constientizezi ca soarele rasare in fiecare dimineata, si asta e un lucru mai important decat orice manjeste gazeta zilei. As vrea sa te mai rog sa ai grija de tine si de cei dragi tie asa cum poti acum, pentru ca pe drumul spre “mai bine” ei iti dau sansa sa cresti interior, ei iti dau provocarile si/sau sustinerea de care ai nevoie sa mergi mai departe, si nu vor fi mereu langa tine (ceea ce poate fi si rau si bine – tu decizi). Critica si nemultumirea aduc un oarecare confort, dar e unul iluzoriu. E drept, probabil nimeni nu te-a invatat sa te respecti si sa te iubesti, sa stii ca poti fi impacat, linistit, fericit chiar. E o lectie a maturitatii, pe care fiecare o invata singur. Aminteste-ti ca esti un om minunat, chiar daca inca nu ai gasit mijloacele sau calea de a exprima frumusetea din sufletul tau.
Daca Romania e inca in ceasul al 12-lea, inseamna ca mai sunt sanse si sperante. Si, la urma urmei… de ce sa te temi de miezul noptii si sa jelesti ziua care trece? Dupa ceasul al 12-lea vine o noua zi. Zilnic 🙂
Leave a Reply