Se zice ca omul sfinteste locul, si intrucatva e adevarat. Fara om, locurile ar fi nesfintite, dar pure, in deplina libertate de a fi. Cum omul exista si isi baga nasul in toate oalele Pamantului, discutia despre locuri pure se amana pentru sfarsitul lumii, sau alta ocazie intermediara 🙂
“Ce locuri minunate! Pacat ca sunt populate,” m-am trezit zicand de mai multe ori, in mai multe tari, pentru ca vedeam potentialul pentru fericire suprimat de o viziune umana limitata. Exista unii oameni care parca nu au loc pe lume de plante, animale, rauri sau munti, oameni care pentru a economisi bani produc daune inestimabile de alte naturi. Mai sunt cei care dorm pe val, sau cei care se simt (si, deci, raman) neputinciosi. Pe toti ii compatimesc pentru ca nu isi pretuiesc fericirea, si poate de multe ori nici nu si-o recunosc, mai ales atunci cand nu vine alaturi de preconceptiile cu care ei au limitat-o. Vorbesc despre fericirea simpla, fara conditii greu de atins… fericirea tihnita pe care o simti cand iei o gura de aer curat, cand auzi greierii cantand, sau cand culegi un mar direct din copac.
Desi sunt copil urban, nascut si crescut in inima betonului, iubesc natura si incerc sa imi contruiesc toata existenta in armonie cu ea, pentru ca facem parte una din alta. Nu cere nimic in schimb pentru satisfactiile uriase imediate pe care mi le ofera. Imi aminteste ca fiecare secunda e un miracol, ca insasi existenta noastra e miracol. Numai faptul ca nu depun vreun efort constient sa respir, si sa functionez in general, mi se pare destul de miraculos. Si ce daca am studiat anatomia?! Cine zice (si ce daca zice?!) ca un miracol nu poate fi explorat si inteles 😀
Revin la omul care sfinteste locul. Unii folosesc prea mult agheasma in acest scop, si prea putin pretuirea, recunostinta si bucuria. Habotnicul care isi uda casa cu apa sfintita, dar nu isi spala podelele la fel de des, nu si-a sfintit cu adevarat locul. Locul sfintit e cel ingrijit cu drag, locul in care te bucuri sa ajungi, locul in care toata lumea are de castigat. Sfintenia nu e in apa, in tamaie, sau icoane, ci in dragostea pentru ceea ce e in jurul nostru, in interesul pentru a face viata mai placuta pentru ceilalti si pentru noi insine.
Leave a Reply